coreea north vs southAnii 2000 au fost pentru Asia de est si de sud-est plini de schimbari semnificative la nivel geopolitic, care s-au produs pe de o parte datorita intensificarii schimburilor comerciale (mai ales a celor maritime) la nivel regional, dar si datorita orientarii aproape obsesive a Statelor Unite asupra Orientului Mijlociu. Acesti doi factori au facilitat o crestere semnificativa a puterii Chinei, care chiar daca nu este atat de mare pe cat multe surse media dau de inteles, a condus totusi la intensificarea procesului de inarmare si de modernizare a fortelor armate ale multor state asiatice. Coreea de Sud este doar unul din o lunga serie de state care dedica tot mai multe resurse imbunatatirii fortelor armate, cu precadere ale celor navale. Astfel, in momentul de fata Asia de est si de sud-est este prinsa intr-un cerc vicios in care inarmarea a devenit un proces care se auto-alimenteaza, devenind treptat un fenomen similar cu cel intalnit in Europa de dinainte de cele doua razboaie mondiale. Principala diferenta o consta in faptul ca, spre deosebire de situatia de atunci din Europa, inarmarea se face in primul rand pe plan naval, nu terestru.

China, Japonia, Coreea de Nord, Vietnam, Coreea de Sud, India si intr-o masura ceva mai mica Malaysia si Taiwan sunt statele care dedica cele mai multe resurse inarmarii. Putine dintre aceste state fac insa acest lucru dintr-un rationament ce tine strict de supravietuire, majoritatea facandu-l pentru a-si asigurara liniile comerciale maritime, mai ales a celor care trec prin Stramtoarea Malacca si prin Oceanul Indian. Coreea de Sud insa, face parte din categoria statelor pentru care inarmarea este facuta in primul rand pentru a-si asigura supravietuirea si de abea dupa aceea pentru a-si asigura liniile comerciale maritime.

Geografia ca si factor determinant

Coreea de Sud este din punct de vedere geografic foarte dezavantajata, situandu-se in imediata vecinatate a unor state mult mai puternice decat ea. China, Japonia si mai tarziu si Rusia au fost istoric cele mai mari puteri regionale, cu o lunga rivalitate, care dea lungul secolelor au adus Peninsula Coreeana in situatia in care sa fie divizata de mai multe ori la rand, in care sa fie camp de lupta, sa se afle in sfera de influenta a uneia sau a alteia, sau sa fie teritoriu ocupat, asa cum a fost in intervalul 1910-1945, cand s-a aflat sub ocupatie japoneza. Nici dupa 1945, cand China si Japonia erau scoase din cursa regionala, situatia nu a fost diferita, in doar trei ani, in 1948, Coreea divizandu-se din nou. Ironia a facut ca in urma divizarii Coreei situatia ei geopolitica sa se complice si mai mult intrucat din acel moment a mai aparut inca un adversar regional.

Cresterea capabilitiatilor militare ale Japoniei si Chinei

Este deja bine-cunoscut faptul ca Japonia detine deja una dintre cele mai mari, mai moderne si mai capabile forte navale de pe glob. Sub presiunea exercitata de pretentiile teritoriale chineze, de decizia Statelor Unite de a-si asuma un rol mai mic la nivel global si intr-o masura ceva mai mica si de revenirea treptata a Rusiei pe plan regional, Japonia si-a intensificat operatiunile navale, procesul de inarmare si de modernizare si este deja prinsa intr-un proces de tranzitie de la starea defensiva care a caracterizat-o in ultimii 60-65 de ani, la una ofensiva. Ce-i drept aceasta trecere este aprobata, ponderata si intr-o oarecare masura si gestionata de Statele Unite, insa doar prin simplul fapt ca ea are loc este in masura sa influenteaze calculele geopolitice ale statelor din Asia de est si de sud-est.

China nu are deocamdata o capabilitate militara care sa-i permita sa ameninte serios pozitia Statelor Unite in regiune (si implicit pe cea a aliatilor sai) si este foarte probabil ca vor mai fi necesare cateva decenii pana cand acest lucru sa fie posibil. Insa progresele rapide pe care chinezii le fac in domeniul militar si nerabdarea acestora de a-si depasi constrangerile de ordin geografic au creeat un sentiment de nesiguranta in randul statelor din jur. Daca mai adaugam si istoricul negativ pe care aceste state il au cu China, putem explica foarte usor tendintele de acumulare de material militar la nivelul intregii regiuni.

Coreea de Nord, o amenintare perpetua

In ciuda faptului ca detine cel mai slab armament din punct de vedere calitativ din intrega regiune, Coreea de Nord se mentine pe primul loc in topul amenintarilor la adresa Coreei de Sud. Acest lucru se datoreaza exclusiv geografiei, care pune capitala sud-coreeana (si nu doar) in raza artileriilor si a rachetelor nord-coreene. In plus flota nord-coreana are capacitatea executarii de operatiuni in apele teritoriale sud-coreene prin intermediul navelor mici sau ale submarinelor si chiar de a facilita operatiuni terestre prin debarcarea de forte speciale. Datorita spatiului relativ mic pe care cele doua state il ocupa, in termeni reali fortele armate nord-coreene nici macar nu au nevoie de o tehnologie foarte sofisticata pentru a lovi tinte sud-coreene, lucru dealtfel demonstrat de bombardamentul de la Yeonpyeong din 2010. Din aceste motive cea mai mare parte a flotei sud-coreene este in continuare desfasurata impotriva nordului.

Proiectele militare adoptate de Coreea de Sud

Avand un istoric negativ si o pozitie geogafica dificila, Coreea de Sud este nevoita pe de o parte sa caute o forta externa care sa o protejeze in fata adversarilor traditionali, pe de alta parte sa-si dezvolte o capabilitate militara care sa descurajeze actiunile agresive la adresa ei. Primul obiectiv a fost indeplinit de mai bine de jumatate de secol, prin alianta cu Statele Unite. Al doilea obiectiv insa, este o cursa continua cu fortele regionale mult mai masive care o inconjoara, adica cu Japonia si China.

Printre progresele militare al Coreei de Sud putem enumera:

  • dezvoltarea si construirea de distrugatoare din clasa Sejong the Great dotate cu rachete teleghidate, cu sisteme de aparare anti-aeriana, cu rachete sol-sol si cu sistemul de lupta Aegis, care are capacitatea de a detecta si monitoriza traiectoriile rachetelor balistice. Acest tip relativ nou de distrugator este clar menit sa fie o arma defensiva impotriva presupuselor viitoare rachete balistice nord-coreene, dar si impotriva rachetelor balistice chinezesti;
  • Marina sud-coreeana planuieste construirea a 9 submarine de provenienta germana Type 214 dotate cu motoare Diesel, deci pentru adancimi relativ mici, ceea ce-nseamna ca vor avea rolul principal de protectie a coastei;
  • Cresterea numarului de distrugatoare si fregate;
  • Punerea in functiune a unei ambarcatiuni amfibii, cel mai probabil pentru a facilita desfasurarea de forte speciale.

Bineanteles ca procesul de inarmare are loc cu acceptul si in mod evident chiar si cu suportul Statelor Unite, asta in primul rand datorita faptului ca americanii demult isi doresc ca aliatii lor (de pretutindeni, nu doar din Asia) sa-si asume mai multa responsabilitate pentru problemele regionale. Iar Coreea de Sud este unul dintre putinii aliati americani care chiar doresc sa faca acest lucru. Dealtfel, Seulul isi doreste chiar mai mult spatiu de manevra, de exemplu pentru a putea initia un program nuclear militar, insa se loveste de opozitia Statelor Unite, care nu doreste o escaladare a tensiunilor regionale.

Coreea de Sud va depinde in continuare de Statele Unite pentru a-i fi garantata siguranta, indiferent cate proiecte militare initiaza, pentru simplu fapt ca este un stat mult prea mic si cu prea putine resurse pentru a concura serios cu mult mai puternicii sai adversari regionali. Insa acest lucru nu inseamna ca nu poate deveni o putere regionala, chiar daca ceva mai mica. Dupa cum se pare, exact acest lucru isi doreste Seulul.