Alfabet, compania holding ce detine Google a devenit luni, 1 februarie, cea mai mare companie din lume, depasind in valoare gigantul Apple in urma publicarii raportarilor financiare aferente anului 2015, care au fost foarte bune si care au surprins pozitiv investitorii.

Ieri, Alfabet a publicat rezultate financiare peste asteptari ceea ce a dus la cresterea valorii de piata a companiei la aproape 565 mld dolari, depasind valoarea Apple de 539 mld dolari. Profitul pe actiune raportat (EPS) a fost de 8.67 dolari, cu 2 dolari mai mult decat in urma cu un an. Si veniturile companiei au inregistrat cresteri puternice totalizand 21.33 Mld dolari, cu 18% mai mult decat valoarea din anul precedent.

Google si-a schimbat anul trecut structura, infiintand o companie Holding – Alfabet – pentru a creste transparenta in randul investitorilor. 
Business-ul principal al companiei a fost si ramane oferirea de servicii de cautare (motorul de cautare Google) iar principala sursa de venit o reprezinta reclamele platite pe Google. 
Insa, compania este implicata in multe alte proiecte (masini care se conduc singure, inteligenta artificiala, etc) , multe dintre ele fiind investitii riscante motiv pentru care a fost necesara separarea afacerii principale de toate afacerile secundare. Din acest motiv a fost creeata compania Alfabet, care detine Google (afacerea principala) dar si toate companiile secundare ce investesc sau incearca sa dezvolte noi tehnologii.

Sursa Admiral Markets