usa vs iranIranul-context geopolitic

De decenii cel mai ambitios proiect geopolitic iranian a fost acela de a-si reface sfera de influenta istorica, de la Goful Persic pana la Marea Mediterana si de a redeveni hegemonul regional. Pentru a-si atinge scopul Iranul si-a dezvoltat o gama variata de unelte, de la servicii de informatii, la cea mai mare forta conventionala regionala, pana la un program nuclear. Insa planurile Iranului au intrat in coliziune cu cele ale altor state din regiune, cu precadere Turcia, o putere regionala in crestere, si cu ale Arabiei Saudite, un important aliat american si cel mai puternic stat din Peninsula Araba. Ironia a facut ca din dorinta americanilor de a modela Orientul Mijlociu dupa bunul plac prin invazia Irakului si a Afganistanului, americanii nu facut altceva decat sa ajute Iranul in a-si pune in aplicare planul geopolitic, care ulterior a inceput sa ameninte securitatea aliatilor Statelor Unite. Dupa aproximativ 12 ani, desi Iranul era pe punctul de a-si indeplini visul geopolitic, planurile i-au fost date peste cap de razboiul civil din Siria. Modul in care acesta se va termina va fi decisiv pentru determinarea configuratiei sferelor de influenta din Orientul Mijlociu.

Mostenirea istorica

Din punct de vedere istoric toate imperiile al carui centru de putere s-a aflat in teritoriul actual al Iranului, putand numi aici Imperiul Persan, Califatul Abbasid sau Imperiul Selgiuc, au avut puternice tendinte expansioniste catre vest. Si-atunci ca si-acum, motivele erau cam de aceeasi natura: economica si de securitate. Singura diferenta intre erele istorice anterioare si zilele noastre consta in ordinea prioritatii celor doua. Daca inainte prioritatea numarul unu o consta factorul economic, in zilele noastre prioritatea este pusa pe cel al securitatii, lasand motivele economice pe plan secund.

Putem spune astfel ca Iranul are o mostenire istorica pe care conducatorii iranieni doresc sa o urmeze. Din acest motiv inca de pe vremea sahului se dorea extinderea influentei in ceea ce clasa politica iraniana considera a fi sfera de influenta traditionala a Iranului. Ayatollahul Khomeini, devenit Conducatorul Suprem al Iranului dupa inlaturarea sahului, a preluat aceste ambitii lasandu-le mostenire celor care i-au urmat, adica liderilor iranieni actuali in frunte cu Ayatollahul Ali Khamenei.

Motivele Iranului pentru refacerea sferei de influenta in Orientul Mijlociu

Ce ar avea Iranul de castigat in urma creeari unei sfere de influenta care sa se intinda de la Golful Persic la Marea Mediterana?

In primul rand ar asigura securitatea Iranului prin eliminarea oricaror planuri militare indreptate impotriva lui, fie ca acestea apartin Arabiei Saudite sau Israelului. S-au vazut deja in Siria efectele testarii puterii Iranului, conflict in urma caruia tot Orientul Mijlociu a fost destabilizat, cu consecinte in toate tarile din regiune. Si desi situatia din Siria nu este cea sperata nici de conducerea iraniana intrucat le ameninta sfera de influenta, este totusi o alternativa de preferat unui razboi civil in Irak sau unei amenintari militare asupra Iranului insusi. In orice caz, confruntate cu situatia din Siria nici o putere regionala nu va mai putea lua in serios o propunere de a lovi Iranul folosind mijloace conventionale.

In al doilea rand o astfel de realizare ar legitima regimul iranian si mai mult, atat in interiorul tarii, cat si in afara ei. Partial acest lucru deja s-a intamplat, atat din cauza programului nuclear iranian, dar bineanteles si din cauza evenimentelor din Siria. Insa o situatie in care Iranul ar fi hegemonul Orientului Mijlociu i-ar oferi acestuia o pozitie geopolitica pe care nu a mai avut-o de cateva secole. Concret, pe plan intern acest lucru s-ar traduce intr-o mai mare obedienta (si teama) a populatiei iraniene de propriul regim (deci de mai mult stabilitate sociala), iar pe plan extern ar insemna o mai mare importanta acordata Iranului de catre Statele Unite si de catre puterile regionale.

In al treilea rand statele arabe, in frunte cu Arabia Saudita ar fi fortate sa fie mult mai deschise la cerintele iraniene. Ori de exemplu iranienii demult doresc o redistribuire a veniturilor din petrol care sa le fie favorabila.

Posibilitatile Iranului in a-si realiza planul

Desi Iranul are cea mai mare forta conventionala militara din regiune, o extindere teritoriala a Iranului catre vest prin acest mijloc este in momentul de fata imposibila datorita unui cumul de factori:

  1. Probabil cel mai important factor descurajant este complexul sistem de aliante creat intre Statele Unite si o parte a tarilor arabe, precum Iordania, Arabia Saudita, Kuweit sau Emiratele Arabe Unite. Acest sistem de aliante nu doar garanteaza o prezenta permanenta a trupelor americane in zona, ci si interventia lor in cazul unui atac al Iranului asupra acestor tari;
  2. Sistemul de aliante dintre unele state arabe, asa cum este Consiliul de Cooperare al Golfului. Trebuie notat insa faptul ca puterea CCG vine in primul rand din petrodolari, nu din factorul militar, prin urmare importanta CCG decurge preponderent din existenta factorului mentionat la punctul anterior;
  3. Este greu de crezut ca insasi conducerea iraniana este interesata intr-o expansiune teritoriala, asta din cauza faptului ca Orientul Mijlociu este o regiune mult prea instabila, imprevizibila si divizata pentru a putea fi tinuta sub control intr-un mod corespunzator. Cum costurile unei astfel de operatiuni ar depasi cu mult posibilitatile Iranului, o astfel de optiune cu greu poate fi luata in calcul;
  4. Desi Turcia are pentru moment o influenta la nivel regional ceva mai redusa decat cea a Iranului sau a Arabiei Saudite, puternica ei armata si economia in crestere sunt totusi in masura sa-i confere un cuvant de spus vis-a-vis de evenimentele care au loc la nivel regional. Este de asteptat ca pe termen lung, pe masura ce Turcia isi va moderniza armata si economia, importanta ei sa creasca ajungand un posibil pol de putere regionala care sa contrabalanseze Arabia Saudita si Iranul.

Cum optiunea militara este scoasa din calcul, ce poate face Iranul este sa exercite o puternica influenta prin intermediul grupurilor proxy (Ex: Hezbollah) sau al serviciilor de informatii, asa cum este serviciul Ministerului de Informatii si Securitate Nationala al Republicii Islamiste Iraniene. Iranul a petrecut ultimele decenii dezvoltand aceste mijloace, pe care, cu exceptia unor esecuri stanjenitoare, in general le foloseste destul de eficient pentru a-si promova interesele, cum ar fi sustinerea regimului alawit din Siria sau pentru a creea instabilitate in tari precum Bahrain, Yemen si intr-o masura mult mai redusa Arabia Saudita si Turcia.

Programul nuclear iranian nu a reprezentat niciodata un pericol in sine, nici macar in eventualitatea in care Iranul ar fi reusit construirea unui dispozitiv nuclear. Acest lucru se datoreaza faptului ca scopul programului nuclear a fost din totdeauna de a servi ca si mijloc de santaj pentru obtinerea de concesii din partea Statelor Unite si a adversarilor sai regionali si nicidecum o incercare de a obtine un mijloc de retaliere militara. Existenta in sine a unui program nuclear nu asigura si crearea unei sfere de influenta, nici macar in cazul existenti unui dispozitiv nuclear. Principala amenintare la adresa tarilor din Orientul Mijlociu vine pana la urma tot din partea fortelor conventionale militare, a serviciilor de informatii si a proxy-urilor iraniene. Iranul a reusit in ultimii 9-10 ani sa puna in pericol intregul echilibru al puterii pe care americanii si-l doreau in momentul invaziei Irakului. Si a reusit sa faca acest lucru fara arme nucleare si chiar si fara existenta unui program nuclear complet functional.

Temporar insa, planurile geopolitice ale Teheranului au fost incurcate de razboiul civil din Siria si de instabilitatea neprevazuta din Irak. Prin urmare, chiar daca pana in 2012 situatia le era extrem de favorabila, intre timp situatia s-a schimbat punand sub semnul intrebarii reusita lor in incercarea de a deveni hegemonul regional. Razboiul civil din Siria va mai continua ceva vreme necesitand tot mai multe resurse iraniene, care si-asa s-au imputinat substantial datorita programului nuclear, al razboiul civil in sine dar si datorita sanctiunilor impuse de americani. In plus, Turcia devine o putere regionala tot mai mare, a carei putere ramane de vazut in ce masura o va mai putea incerca Iranul.

In acest context, acordul dintre Statele Unite si Iran nu face altceva decat sa inteteasca competitia regionala pentru ca Iranul a obtinut temporar posibilitatea financiara de a-si sustine in continuare interesele, a obtinut o oarecare detasare a Statelor Unite de Orientul Mijlociu, totul in schimbul sistarii unor progrese nucleare de care oricum nu avea foarte mare nevoie si pe care oricum le folosea ca si moneda de schimb.

Situatia data face ca in momentul de fata viitoarea harta a sferelor de influenta din Orientul Mijlociu sa depinda foarte mult de modul si de momentul in care razboiul civil din Siria se va incheia.