Year: 2016

Numărul de migranți veniți în Grecia a scăzut puternic ca urmare a acordului UE-Turcia

Mult mai puțini migranți au sosit în Grecia în aprilie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, indică ultimele date, ca urmare a acordului semnat de către Uniunea Europeană și Turcia, ce are drept scop sistarea fluxului de persoane care traversează clandestin Marea Egee la bordul unor ambarcațiuni pentru a ajunge în insulele grecești, relatează marți agenția DPA.

Îngrijorări ale părinților străini în Norvegia în legătură cu sistemul autohton de protecție a copilului (AFP)

Răpire de către stat sau protecție a copilului? Este întrebarea pe care o pune agenția de știri franceză de stat France Presse în cadrul unei analize a situației din domeniu în Norvegia, furnizând și câteva exemple devenite notorii de copii ridicați de stat din mijlocul familiilor, printre care și cel al copiilor cuplului român Bodnariu.

Ministerul Economiei: COM propune un regulament de supraveghere prealabilă a importurilor de anumite produse din fier și oțel

Regulamentul propus de Comisia Europeană (COM) privind introducerea unui sistem de supraveghere prealabilă a importurilor de anumite produse din fier și oțel nu impune limitări cantitative sau de preț la importul în UE, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA), remis sâmbătă AGERPRES.