Bill Gates, din nou cel mai bogat om din lume

Noul logo MicrosoftBill Gates  este din nou cel mai bogat om din lume, conform  Bloomberg Billionaires Index. El a revenit in fruntea bogatasilor Planetei la sase ani dupa ce a fost detronat de miliardarul mexican Carlos Slim.

Cofondatorul companiei americane Microsoft, Bill Gates, a redevenit cel mai bogat om din lume. Bloomberg Billionaires Index arata ca averea lui a ajuns, in prezent, la 72,7 miliarde de dolari, fiind in crestere cu 16 procente comparativ cu inceputul anului. Evolutia pozitiva a averii lui Gates se datoreaza in primul rand faptului ca actiunile companiei Microsoft au atins cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani.

Astfel, actiunile Microsoft au crescut cu 28%, pe fondul reducerii costurilor, dar si datorita vanzarilor solide de produse software si servicii destinate companiilor.

Averea lui Bill Gates s-a marit si datorita aprecierii participatiilor detinute de american la compania feroviara Canadian National Railway si la grupul Republic Services, unul dintre cele mai importante in domeniul colectarii deseurilor din Statele Unite.

Afaceristul Carlos Slim a ajuns pe locul doi in topul bogatilor din lume.In prezent, el are o avere estimata la 72,1 miliarde de dolari. De la inceputul anului miliardarul mexican a pierdut trei miliarde de dolari, dupa ce actiunile companiei pe care o controleaza, telecom America Movil, au scazut cu 14%. Scaderea actiunilor, si implicit a averii lui Slim, se datoreaza adoptarii de catre Congresul din Mexic a unei legi care ar putea conduce la divizarea gigantului America Movil, care detine suprematia pe piata comunicatiilor din America Latina.

Pe locul al treilea in topul bogatilor se afla miliardarul american Warren Buffett, cu o avere de aproximativ  59,7 miliarde de dolari. Cel mai bogat european se afla pe locul patru printre bogatasii lumii. Este vorba despre spaniolul Amancio Ortega, fondatorul grupului Inditex, care are o avere de aproximativ 56 miliarde de dolari.

banner-v3

 

Sursa: money.ro