Romanii si bulgarii au avut de suportat, in ultimele luni, mari cresteri ale preturilor la energie electrica. In tara vecina, pretul curentului a creat chiar o criza politica, care a dus la cadrea Guvernului. Cu toate acestea, Romania si Bulgaria sunt statele care au cele mai mici preturi din Uniunea Europeana la energie electrica.
Informatiile prezentate de Oficiul European de Statistica Eurostat arata ca bulgarii au un tarif de 9,6 euro pe 100 kWh, iar romanii, 10,8 euro, pentru energia consumata de populatie. Cele doua tari sunt urmate de Estonia, unde cetatenii platesc 11,2 euro pentru 100 kWh. Statele cu preturile cele mai mari la curentul electric sunt Danemarca (29,7 euro), Cipru (29,1 euro) şi Germania (26,8 euro). Tariful mediu la energia consumata de populatie este in UE de 19,7 euro pe 100 kWh, ceea ce reprezinta o crestere cu 6,6%.
Cele mai mari cresteri ale tarifelor la curent au avut loc in Cipru (21%), Grecia (15%), Italia (11%), Irlanda si Portugalia (10% fiecare), Bulgaria, Spania si Polonia (9%).
Si la gaze naturale tara noastra este in topul celor mai mici tarife. Astfel, platim 2,7 euro pe 100 metri cubi, in timp ce locuitorii din Suedia platesc 12,7 euro, cei din Danemarca,10,8 euro, iar grecii, 10,2 euro. Iar pretul mediu in Uniune este de 7,2 euro pe 100 metri cubi, fiind in crestere cu peste zece procente. Tarile unde pretul gazelor a crescut cel mai mult sunt Letonia (21%), Estonia (19%) si Bulgaria (18%).
Raportat la puterea de cumparare a locuitorilor fiecarei tari, cele mai mici tarife la energie electrica se gasesc in Finlanda, Franta, Luxemburg si Suedia, iar cele mai mari in Cipru, Germania, Polonia, Portugalia si Ungaria.
La gaze, topul preturilor sta usor diferit. Astfel locuitorii din statele Luxemburg, Marea Britanie, Romania, Franta si Irlanda platesc cele mai ieftine gaze, iar cei din Bulgaria, Grecia, Portugalia, Ungaria, Spania si Lituania, cele mai scumpe.


