Apple, „calcata” de hackeri

pirateUnul dintre site-urile companiei Apple a fost spart de hackeri. Este vorba despre pagina de internet dedicata  dezvoltatorilor de aplicatii.

Anuntul a fost facut chiar de reprezentantii companiei, care se tem ca hackerii ar fi putut fura  datele de logare ale utilizatorilor, numele, adresele de e-mail sau cele postale. Apple a dat asigurari ca datele personale „sensibile” de pe site sunt criptate, iar hackerii nu pot avea acces la ele.

Pana acum site-ul pentru dezvoltatorii de aplicatii nu s-a mai aflat in centrul atentiei hackerilor.

Din cauza incidentului compania americana a decis sa blocheze site-ul pentru a revedea sistemele dedicate programatorilor, a actualiza softul si a reconstrui baza de date.

Unul dintre cei acuzati ca ar fi spart site-ul, un barbat pe nume Ibrahim Balic, sustine ca nu este hacker si ca doar a vrut sa arate problemele de securitate ale site-ului, pe care de altfel le-a si comunicat celor de la Apple.

Sursa: ziare.com, dailybusiness.ro

banner-v3