Primarul Capitalei a dorit sa-i asigure pe bucuresteni ca faimoasa autostrada suspendata va fi construita si nu va reprezenta niciun fel de povara financiara pentru ei. Astfel, constructia va beneficia de un parteneriat public privat.
Un kilometru din Autostrada suspendata costa 100 de milioane de euro, in conditiile in care costul international de executie este de 3 – 10 milioane de euro pe kilometru. Acest pret “romanesc” a atras numeroase critici, fiind considerat cel mai scump din lume de catre Nicusor Dan, presedintele Asociatiei “Salvati Bucurestiul”.
Sorin Oprescu a dorit sa-i dea o replica pe masura: „De pe pamant si interplanetar am avut o comunicare, nu eu personal, ci cei din jurul meu cu cei de pe Luna si mi-au spus la fel”, a afirmat el ironic.
Insa edilul Capitalei a mentionat ca in proiect sunt incluse si preturile pentru serviciile din jurul autostrazii. In acest mod, cel care investeste isi poate recupera ulterior banii.
Potrivit aceleiasi surse, pana in prezent s-au aratat dispusi sa investeasca oameni de afaceri din China, SUA, Rusia si Coreea de Sud.
Sursa: Capital


