Pe 23 noiembrie la Geneva, s-a ajuns la o intelegere intre Iran si membrii permanenti ai Consiliului de Securitate al ONU + Germania. Insa faptul ca Iranul si Consiliul de Securitate al ONU (cu precadere Statele Unite) au ajuns la o intelegere nu este nici ceva neasteptat, nici un eveniment istoric, ci mai degraba o consecinta naturala a unui conflict regional care dureaza de ani de zile si a unor negocieri care au inceput in secret acum multe luni si care vor mai continua si dupa aceasta data.
Contextul semnarii acordului
Statele Unite este angajata in Orientul Mijlociu de peste 10 ani, iar avantajele obtinute in urma invaziilor din Irak si din Afganistan sunt discutabile cel mult, in ciuda imenselor resurse investite. A fost o situatie care s-a apropiat chiar de o greseala geopolitica de proportii pentru ca nici o putere globala nu-si poate permite sa ramana aproape obsesiv absorbita intr-o singura regiune. Prin urmare americanii sunt nerabdatori sa se detaseze de Orientul Mijlociu pentru a se putea concentra asupra altor probleme si asupra altor zone de pe glob, cum ar fi de exemplu Asia de Est si de Sud-Est. Insa o detasare completa de Orientul Mijlociu este imposibila si putem numi aici trei motive pentru a argumenta acest lucru: Isarelul, Arabia Saudita si resursele energetice din zona. Asadar, pentru a evita situatia in care ea sau aliatii sai sa ramana intr-o situatie dezavantajoasa Statele Unite a fost practic fortata sa negocieze cu Iranul. Alternativele ar fi fost ori mentinerea status quo, care nu putem stii ce rezultat ar fi avut datorita instabilitatii regionale, sau conflictul armat, care insa nu ar fi facut altceva decat sa atraga Statele Unite si mai mult in regiune si ar fi avut posibile consecinte dezastruoase la nivelul economiei multor tari. Insa strategia americana este presarata si cu pragmatism fata de proprii sai aliati, cu precadere fata de Arabia Saudita si intr-o masura ceva mai mica si fata de Turcia. O apropiere iraniano-americana exact in acest moment nu doar ajuta la stabilizarea zonei pe termen lung, ci si ofera oportunitatea Iranului sa ramana o putere regionala indeajuns de mare (insa nu prea mare) incat sa poata contrabalansa puterea Arabiei Saudite si a Turciei. Americanii au tras totusi invatamintele invaziei din Irak si nu au de gand sa mai elimine inca un pol de putere regional. A face acest lucru ar insemna ca Arabia Saudita si-ntr-o masura ceva mai mica si Turcia sa ramana singurele puteri regionale, lucru care din nou nu ar fi benefic la nivel global.
In ce priveste Iranul, lucrurile sunt ceva mai simple decat in cazul Statelor Unite. Planurile Iranului de a-si crea o sfera de influenta care sa treaca prin Irak, Siria, Liban si pana la Marea Mediterana au dat gres. Situatia interna a Irak-ului este mai instabila decat iranienii au crezut ca va fi, rezultatul razboiului civil din Siria este incert si nici situatia din Liban nu este mai stralucita din cauza revarsarii conflictului din Siria in acest stat. Daca la acesti factori mai adaugam si faptul ca economia Iranului a avut de suferit in urma sanctiunilor impuse in primul rand de americani, atunci gasim si explicatia pentru care Teheranul a fost interesat sa negocieze.
Si mai exact ce cuprinde aceasta intelegere?
Cei mai importanti termeni ai acordului sunt:
1. Iranul va opri imbogatirea uraniului peste 5%, programul nuclear iranian capatand astfel strict un rol economic;
2. Intreaga cantitate de uraniu imbogatita pana la 20% va fi diluata in asa fel incat sa nu poate fi folosita cu usurinta pentru producerea de armament nuclear. Putem adauga aici ca doar uraniul imbogatit pana la 90% poate fi utilizat pentru asamblarea unei arme nucleare;
3. Iranul nu va mai construi nici o centrifuga inafara celor deja existente;
4. Instalatiile nucleare de la Natanz si Fordow vor ramane operationale, insa portile lor vor ramane deschise inspectorilor internationali;
5. Statele Unite vor elimina temporar o parte a sanctiunilor, echivalente a 7 miliarde dolari.
Trebuie precizat insa ca aceasta nu este o intelegere finala intrucat ea nu elimina complet restrictiile impuse Iranului si nici nu inchide complet programul nuclear iranian. Este foarte improbabil ca o intelegere finala sa fie facuta in acest moment (daca vreodata) datorita faptului ca Iranul nu poate renunta la o moneda de schimb atat de valoroasa asa cum este programul sau nuclear, cu care practic santajeaza intreaga regiune. Si cum Iranul nu va renunta la programul nuclear atunci nici Statele Unite nu poate renunta la restrictii complet. A face acest lucru ar fi un gest de imprudenta geopolitica si diplomatica, atat fata de Iran, cat si fata de proprii sai aliati. Oricum, urmatoarea etapa a negocierilor dintre cele doua parti este programata peste cateva luni, cand cel mai probabil vor fi analizate progresele facute de ambele parti pentru a se vedea daca se poate negocia mai departe.
Mai trebuie precizat faptul ca prin prisma impactului pe care o astfel de intelegere o are la nivel regional putem presupune ca discutiile nu s-au limitat doar la programul nuclear iranian si la sanctiunile impuse Iranului, ci ca au cuprins si aspecte legate de Arabia Saudita, de Irak, Israel, Siria, sau de Hezbollah, pe scurt, de intreaga regiune. Nu ne putem insa astepta ca astfel de detalii sa fie facute publice pentru ca nu ar face altceva decat sa intensifice tensiunile dintre Statele Unite si aliatii sai.
Ce au de castigat cele doua parti in urma semnarii acestui acord?
Statele Unite se poate retrage ceva “mai linistita” din zona intrucat stie ca Iranul nu va deveni un hegemon regional, dar si ca nu va fi prea slab incat sa nu poata contrabalansa Arabia Saudita si Turcia. In plus americanii sunt multumiti si cu faptul ca nu mai trebuie sa-si faca probleme cu o posibila interventie militara in Siria si/sau in Iran. Nu in ultimul rand, datorita cresterii numarului de grupari islamiste sunite din zona (gratie cu precadere razboiului civil din Siria) americanii au nevoie de o putere regionala care sa combata aceste grupari si sa limiteze instabilitatea pe care ele o vor crea.
Iranul va ramane intr-o pozitie relativ avantajoasa in regiune, care chiar daca nu se apropie de ceea ce si-ar fi dorit, pana la urma nu este chiar atat de rea tinand cont ca pierderile lor ar fi putut fi mult mai mari. Deasemenea vor trebui sa se multumeasca cu eliminare doar partiala si temporara a sanctiunilor, care insa va elibera o suma de bani de care Iranul chiar are nevoie. Totodata, in urma acestei intelegeri ne putem astepta ca sansele de supravietuire ale regimului lui Bashar al-Assad sa fi crescut substantial, lucru esential pentru ca Teheranul sa-si pastreze influenta din Siria si Liban. In plus, o apropiere de Statele Unite are potentialul de a atrage investitii straine in Iran, care ar aduce capitalul de care iranienii au mare nevoie pentru a-si moderniza economia ramasa mult in urma. Si vorbim aici nu doar de capital american, ci si de capital european si chinez, toate fiind interesate de vastele resurse energetice iraniene si de posibilitatile pe care acestea le-ar oferi in incercarile lor de a-si diversifica sursele energetice.
Cine are de pierdut in urma semnarii acestui acord?
Cum era de asteptat partile care au cel mai mult de pierdut sunt Arabia Saudita si Isarelul. Pentru ambele tari ideea ca Statele Unite, cel mai mare aliat al lor, a facut o intelegere cu Iranul, care este cel mai mare adversar al lor, este un scenariu pentru care nu sunt nici pe departe pregatite. Situatia este cu atat mai complicata pentru Arabia Saudita, care nu doar ca se confrunta cu problemele la nivel regional cauzate de Primavara Araba (si amplificate de Iran), ci si de actiunile directe ale Iranului, cum ar fi incercarile de a cauza instabilitate in Arabia Saudita folosindu-se de populatia siita, de instabilitatea cauzata in Bahrain (care persista) sau de suportul acordat regimului lui Bashar al-Assad. Pentru Israel situatia este ceva mai simpla intrucat beneficiaza de o foarte solida sustinere americana, insa si datorita faptului ca puterea ei la nivel regional este destul de redusa comparativ cu a statelor din jur. Astfel, nu prea are ce sa faca in legatura cu acordul dintre Iran si SUA decat sa se adapteze situatiei. In orice caz, pentru moment lupta regionala dintre statele arabe, Israel, Turcia si Iran cel mai probabil ca se va intensifica. Pe termen lung insa este de asteptat ca la un moment dat situatia sa se echilibreze si regiunea sa beneficieze de o mai mare stabilitate datorita faptului ca nici una dintre puterile regionale nu are forta suficienta sa se impuna in fata celorlalte. Vorbim insa de ani de zile.
