Toamna isi intra in drepturi

Vremea incepe sa confirme predictiile meteorologice din ultimele zile. Toamna isi intra usor in drepturi, precipitatiile din ultimele 24 de ore si racirea accentuata marcand trecerea spre noul anotimp.

Previziunile ANM pentru perioada urmatoare

Florinela Georgescu, director executiv in cadrul Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), a declarat pentru AGERPRES ca „toamna va veni, categoric, in luna octombrie, iar primele manifestari de iarna se vor semnala în luna noiembrie”. Intrebata de conditiile de anul acesta al sezonului rece, acesta a raspuns ca „este prematur sa spunem de acum daca vom avea sau nu o iarna grea sau blanda. Pe de alta parte, primele semnale pe care le avem în acest moment, arata temperaturi ceva mai scazute decat normalul in luna noiembrie, ceea ce s-ar putea traduce prin aparitia primelor manifestari de iarna in această luna. De multe ori, insa, cand in luna noiembrie au aparut manifestari de iarna, acestea au fost urmate de o perioada cu iarna mai blanda. In niciun caz, nu putem spune ca, daca vedem primii fulgi în noiembrie, in zonele mai joase, nu neaparat la munte, inseamna neaparat ca urmeaza o iarna foarte grea.

La munte au aparut primii fulgi

Totodata, prima ninsoare din acest sezon s-a inregistrat azi noapte, in masivele Bucegi si Făgăras ningand pe tot parcursul noptii, iar la Balea Lac stratul de zapada a depasit deja 30 de centimetri (MEDIAFAX).

Uncategorized