
CFR Calatori a anuntat intarzieri cuprinse intre 20 si 60 de minute, in functie de ruta, din cauza temperaturilor ridicate. Aceste restrictii de viteza se vor aplica pana pe 23 august.
“În perioadele caniculare, personalul de întreţinere al căii ferate efectuează revizii suplimentare pe întreaga reţea feroviară (însoţiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor în şină etc.) iar, în timpul zilei se reduce viteza de circulaţie a trenurilor de călători şi de marfă cu 20-30 km/h faţă de viteza normală de circulaţie, pe durate bine determinate, astfel încât circulaţia trenurilor să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă”, explica oficialii CFR Călători.
Chiar daca pe hartie aceste intarzieri ale trenurilor sunt de pana la 60 de minute, pe panoul de sosiri al Garii de Nord, erau anunţate şi întârzieri de 180 de minute, cum a fost cazul unui tren care sosea din Mangalia.

