De anul viitor, Romania ar putea exporta gaze naturale

In cadrul unei conferinte privind cooperarea dintre Romania si Coreea de Sud, secretarul de stat in Ministerul Economiei, Rodin Traicu, a declarat ca probele tehnice pentru exportul de gaze se vor finaliza până la sfârşitul anului 2012.

Romania este interconectata cu Ungaria prin conducta Arad Szeged, prin care se realizeaza importuri de gaze naturale, iar alte doua conducte, care vor lega Romania de Bulgaria şi Republica Moldova, sunt inca in constructie.

La inceputul lunii iunie, in contextul unor discutii privind liberalizarea pretului la gaze, premierul Victor Ponta a declarat ca Romania trebuie sa tina cont si de o procedura de infringement legata de interconectarea Romaniei cu Bulgaria si cu Ungaria privind posibilitatea de export de gaze: „A existat un memorandum de principiu prezentat de ministrul Economiei. Urmeaza ca in perioada urmatoare, impreuna cu Ministerul de Finante, sa indeplinim ceea ce ne-am asumat in acordul cu FMI si cu Comisia Europeana tinand cont, insa, si de alte obligatii si de o procedura de infringement vizavi de interconectarea Romaniei cu Bulgaria si cu Ungaria, vizavi de posibilitatea de export a gazelor produse in Romania”, a mentionat Ponta.

Conform unui studiu realizat de British Petroleum, citat de AGERPRES, rezervele dovedite de gaze naturale ale Romaniei se ridicau, la finele lui 2011, la 100 miliarde metri cubi, in scadere cu 500 miliarde mc fata de 2010, cand au fost estimate la 600 miliarde mc, si au reprezentat 0,1% suta din rezervele mondiale, comparativ cu 0,3 la suta in anul precedent.

Romania a importat, in primele sapte luni ale acestui an, o cantitate de gaze naturale utilizabile de circa 1,54 milioane tone echivalent petrol, cu 26% (539.800 tep) mai mica fata de cea din perioada similara din 2011, conform datelor centralizate de Institutul National de Statistica.

(Sursa: AGERPRES)

Uncategorized