Obama, in fruntea preferintelor dupa ultima dezbatere

Presedintele in exercitiu al SUA, democratul Barack Obama, si adversarul lui republican, fostul guvernator de Massachusetts, Mitt Romney, s-au confruntat azi noapte pentru a treia si ultima oara, in cadrul unei dezbateri pe probleme de politica externa, la Universitatea Lynn din Boca Raton (Florida), cu numai doua saptamani inainte de alegerile prezidentiale.

Potrivit Ziarului Financiar, care citeaza un sondaj realizat de CNN/ORC International Poll imediat dupa dezbaterea prezidentiala de azi noapte, se pare ca Barack Obama a inregistrat un usor avans in fata candidatului republican Mitt Romney.

In sondajul amintit, 48 la suta dintre telespectatorii dezbaterii au considerat ca Obama a castigat duelul, iar 40 la suta ii atribuie victoria lui Romney. Marja de eroare a sondajului este de plus sau minus 4,5 la suta. Astfel, scorul general al celor trei dezbateri este de 2-1, in favoarea presedintelui in exercitiu.

Intre altele, Mitt Romney a declarat ca „Aveti ocazia de a alege un lider adevarat. Eu vreau sa repornesc economia. America isi va reveni, iar pentru asta e nevoie de un presedinte care poate lucra cu ambele partide. Stiu ce trebuie sa facem. Aceasta natiune este speranta Pamantului. Avem nevoie de un lider puternic si as vrea sa fiu acel lider, motiv pentru care va cer votul”.

Barack Obama, in ultima sa interventie, a mentionat ca „in ultimii patru ani, am inregistrat progrese reale. Guvernatorul Romney vrea sa ne duca inapoi la politicile care ne-au adus in criza. Eu am o viziune diferita. Dupa un deceniu de razboaie, trebuie sa avem grija si de tara noastra, iar daca o sa am privilegiu de a ramane presedinte pentru inca patru ani, voi depune toate eforturile pentru a ma asigura ca Statele Unite raman cea mai puternica tara din lume”.

In declaratia finala, Mitt Romney le-a transmis americanilor ca au de ales intre doua drumuri diferite pentru tara lor: „drumul propus de el, al repornirii economiei si reafirmarii maretiei Statelor Unite; de cealalta parte, se afla drumul presedintelui, care, a spus republicanul, este drumul Greciei”. (GANDUL)

banner-v3

 

Uncategorized