Proteste la Oltchim. Ponta: Exista un interes clar si concret din partea investitorilor pentru Oltchim

Premierul Victor Ponta a declarat luni ca exista un interes foarte clar si concret din partea investitorilor pentru Oltchim, dar ca momentan nu poate transmite presei mai multe informatii. Ponta a anuntat ca societatea a facut deja incasari, dar banii nu au ajuns in fondul pentru salarii, ci au fost folositi pentru a plati creante catre creditorii Oltchim.

In timp ce Ponta oferea aceste informatii presei, 300 de salariati ai companiei Oltchim protestau in curtea întreprinderii deoarece nu isi primisera restantele salariale aferente lunii septembrie. Liderul de sindical de la Oltchim, Corneliu Cernev, a declarat ca salariatii institutiei asteapta un raspuns clar din partea conducerii in legatura cu restantele salariale. Conducerea Oltchim a cerut un termen de 24 de ore pentru a da curs revendicarilor, potrivit datelor prezentate presei de catre Cernev.

Ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, are o intrevedere astazi cu oficialii Oltchim pentru a analiza situatia companiei si pentru a detensiona pe cat posibil relatia dintre conducere si angajati.

(Sursa: AGERPRES)

Uncategorized