Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a acordat un imprumut de 91 milioane euro pentru construirea si operarea unei ferme eoliene de 80 MW in localitatea Chirnogeni din Dobrogea.
Constructia va incepe inainte de sfarsitul anului 2012, iar functionarea la capacitate maxima se asteapta sa aiba loc in cursul primului trimestru al anului 2013. Imprumutul va fi unul de tip A/B, in cadrul caruia 31 milioane euro vor fi acordate din resursele BERD, iar 60 milioane euro vor fi sindicalizate catre Erste Group, ING si Unicredit Bank Austria.
În acest moment, investiiile in parcuri eoliene au ajuns la circa 2 miliarde de euro. In Romania sunt functionale centrale eoliene cu o capacitate de aproximativ 1.200 MW, trendul fiind unul ascendent. Astfel, potrivit datelor Institului National de Statistica, in primele sase luni ale anului in curs productia totala de electricitate la nivel national a fost de 30,4 TWh, asigurata in proportie de 4% de centralele eoliene, care au generat 1,2 TWh de electricitate. De remarcat ca, in 2011, centralele eoliene au asigurat 1,4% din productia de electricitate, respectiv 0,9 TWh, in timp ce la nivel national productia fost de 60,2 TWh.
(Sursa: AGERPRES)

