Guvernul Ponta a cerut oficililor FMI acordul pentru a readuce pensiile militare la nivelul la care erau inaintea recacularii aplicate incepand din anul 2010. In vizorul Executivului se afla pensiile vechi pentru militarii care au inregistrat scaderi, nu si la pensiile care au crescut in urma recalcularii, adica peste 90% dintre acestea. Totusi, propunerea a fost respinsa de oficialii Fondului.
Oficialii FMI si-au motivat pozitia prin faptul ca aceste recalculari au fost admise la acea vreme cu autoritatile romane, chiar daca militarii aflati acum la pensie nu au contribuit niciodata la sistemul public.
Guvernul a aprobat, la finalul lunii ianuarie, OUG 1/2011, prin care s-a reglementat metodologia de recalculare a pensiilor militare. Prin aceasta ordonanta se stabilea ca procesul de recalculare a pensiilor se va face pe baza salariului mediu brut pe economie, si nu pe baza veniturilor individuale.
(Sursa: MEDIAFAX)

