S-a descoperit gena care ar putea explica evolutia umana. O echipa de experti din cadrul Universitatii din Edinburgh au remarcat ca gena miR-941 pare sa aiba un rol important in dezvoltarea creierului uman.
Ei au comparat 11 specii diferite de mamifere, printre care cimpanzei, gorile, soareci si sobolani, si au concluzionat ca gena miR-941 se intalneste doar la om.
Gena este foarte activa in doua zone cerebrale: aceea care controleaza capacitatea de a lua decizii si aceea de a interpreta limbajul. Dinj acest motiv cercetatorii cred ca ea a avut un rol important in dezvoltarea functiilor cerebrale care au diferentiat omul de celelalte mamifere.
“Aceasta noua molecula a aparut de nicaieri intr-un moment in care specia noastra se confrunta cu schimbari dramatice: indivizii incepeau sa traiasca mai mult, sa mearga in pozitie verticala si sa invete să utilizeze uneltele si diferitele limbaje. Acum speram sa descoperim mai multe gene noi care sa ne indice ce anume ne-a ajutat sa ajungem in stadiul in care ne aflam azi”, a explicat coordonatorul studiului, Martin Taylor.
Sursa: descopera.ro

