Fostul premier Calin Popescu Tariceanu l-a atacat voalat pe Crin Antonescu, actualul presedinte al PNL. Tariceanu a declarat ca se astepta la prezentarea publica a unui plan economic de guvernare din partea presedintelui PNL, mai ales acum, avand in vedere ca pana la alegerile parlamentare mai sunt doar doua saptamani, iar elctoratul liberal se asteapta la solutii de guvernare concrete din partea PNL.
Indirect, Tariceanu l-a atacat si pe Dan Voiculescu, criticand propunerea acestuia privind TVA-ul proportional si sustinand varianta revenirii TVA la 19%. Totodata, Tariceanu a vorbit de necesitatea unui plan de reindustrializare a Romaniei, prin incurajarea de catre stat a aparitiei unor „poli industriali in sectoarele de productie”, prin alocarea anuala 0,5% din PIB.
In incheierea discursului sau, fostul premier a transmis ca este necesara reducerea taxelor si impozitelor, elemente care au impact direct asupra consumului, si crearea locurilor de munca si sustinerea investitiilor.
Criticile lui Tariceanu vin intr-un moment inoportun pentru persoana sa, mai ales ca numele domniei sale a fost vehiculat de presa ca posibil inlocuitor al lui Victor Ponta in fruntea unui guvern USL, in conditiile in care coalitia de guvernare nu va obtine majoritatea parlamentara pentru a impune presedintelui varianta Ponta.
(Sursa: ADEVARUL)

