In cadrul ultimei sale conferinte de presa de dinainte de alegerile parlamentare, presedintele Traian Basescu a transmis principalele criterii pe baza carora va oferi unui politician mandatul de prim ministru. Astfel, in opinia sefului statului, viitorul premier trebuie sa fie un proeuropean si totodata un partener fidel NATO, dar si o persoana loiala interesului national si care sa nu poate fi compromisa de propriul trecut.
In declaratia sustinuta la Palatul Cotroceni, seful statului a precizat ca viitorul premier trebuie sa guverneze deasupra intereselor de partid si de grup, sa gireze prin pozitia sa securitatea si prosperitatea tarii in cadrul UE si NATO. Totodata, Basescu vrea un om care sa respecte ad literam principiile Constitutiei, a statului de drept si a valorilor europene, de preferabil cu experienta in administratia centrala, „prin vreun guvern, sa mai fi condus un minister”.
(Sursa: AGERPRES)

