OMV Petrom si ExxonMobil desfasoara o campanie de explorare fara precedent in Marea Neagra

Conform unui comunicat publicat pe site-ul propriu, OMV Petrom anunta ca impreuna cu compania americana ExxonMobil va desfasura cea mai mare campanie de achizitie seismica 3D din Marea Neagra.

Campania ar urma sa acopere un perimetru de aproximativ 6000 de kilometri patrati si se va desfasura in zona de mare adancime a blocului Neptun. Scopul acesteia este de a strange date in vederea demararii exploatarii gazelor descoperite deja in precedenta campanie de exploatare desfasurata in 2090-2010 si de a explora potentialul zonelor invecinate.

Ziarul Financiar estimeaza ca operatiunile de explorare recent anuntate au o valoare de aproximativ 1 miliard dolari.

ExxonMobil este cea mai mare companie din lume specializata in operatiunile de explorare , extragere si rafinare de petrol si gaze naturale. In cadrul explorarilor precedente, in Marea Neagra s-au descoperit zacaminte importante de gaze naturale insumand consumul total al Romaniei pentru 5-6 ani. In urma descoperirii acestor zacaminte presedintele Romaniei, Traian Basescu a afirmat ca statul Roman nu mai este interesat sa vanda actiunile detinute la Petrom si Transgaz (doua companii care vor participa la procesul exploatarii gazelor) pentru ca descoperirea schimba fundamental datele problemei. Conform estimarilor Petrom, exploatarea ar putea incepe in anul 2018 si ar putea asigura Romaniei independenta energetica.

 

 

Uncategorized