Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu (foto), a precizat, joi, ca spitalele private vor primi fonduri de la Guvern doar pentru ambulatoriu de specialitate, spitalizare de zi si, in situatia in care acestea sunt unitati unice sau au specialitati unice in regiune. Totodata, Nicolaescu a mai declarat ca, incepand cu finele saptamanii viitoare, reprezentantii ministerului vor demara negocieri cu conducerile spitalelor private, pentru a ajunge la o formula de subventionare in beneficiul pacientilor.
Potrivit unui raport al Ministerului Sanatatii prezentat miercuri in sedinta de Guvern, spitalele private au beneficiat o perioada indelungata de timp repartitii financiare preferentiale, bazate pe negocieri bilaterale, spre deosebire de cota fixa de finantare a spitalelor publice. Astfel, spitalele private au primit sume mult mai mari, in raport cu institutiile medicale ale statului.
La sfarsitul saptamanii trecute, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a transmis ca prin contractul cadru care ar putea intra in vigoare la 1 martie vor fi sistate fondurile catre spitatele private, iar acele sume vor fi redirectionate catre unitatile strategice, pentru dezvoltarea unor sectii de importanta regionala.
(Sursa: MEDIAFAX)

