Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seara, ca fostul premier si presedinte al formatiunii, Calin Popescu Tariceanu, poate candida la viitoarele alegeri prezidentiale „din partea cui vrea”, sprijinit de o formatiune sau alta, insa nu poate face acest lucru din partea PNL sau USL.
Antonescu a precizat ca a convocat congresul PNL tocmai pentru a fi un prilej pentru eventuale confruntari politice in partid. Totodata, liderul PNL a mai spus ca singurii sustinatori ai ipotezelor lui Tariceanu in ceea ce priveste candidatura la alegerile prezidentiale sunt Andrei Chiliman si Elena Udrea, iar congresul PNL va demonstra faptul ca actuala conducere are intreaga sustinere pentru viitor.
Fostul premier Calin Popescu Tariceanu a declarat, duminica seara, ca nu exclude posibilitatea de a se inscrie intr-o cursa pentru a fi desemnat candidat la prezidentiale, precizand ca in cadrul Congresului PNL Crin Antonescu a fost validat ca propunere de candidat si nu ales de către delegati.
(Sursa: MEDIAFAX)

