Poziția Poloniei pe plan extern este mult mai solidă decât în urmă cu doi ani, așa cum am promis, a declarat premierul polonez Beata Szydlo, în cadrul celei de-a cincea ediții a Forumului pentru politică externă, desfășurată joi la Castelul Regal din Varșovia, potrivit PAP.
Spania / Catalonia: Puigdemont anunță că își va conduce de la Bruxelles ‘guvernul legitim’, critică atitudinea UE și cere eliberarea ‘deținuților politici’
Fostul premier catalan Carles Puigdemont a anunțat joi la Bruxelles crearea unei ‘structuri stabile’ care să coordoneze din Belgia guvernul său pe care-l consideră ‘legitim’ și a stabilit o ‘foaie de parcurs’ ce are ca obiectiv victoria secesionismului catalan la alegerile anticipate din 21 decembrie, precum și eliberarea ‘deținuților politici’, el criticând totodată lipsa de reacție a UE în fața ‘acțiunilor represive’ ale autorităților spaniole, transmite agenția EFE.
Acord de finanțare NEXT-E și UE pentru 252 de stații de încărcare a mașinilor electrice în Europa Centrală și de Est, inclusiv în România
Consorțiul NEXT-E, din care face parte și E.ON România, va primi finanțare de 18,84 milioane de euro prin programul Connecting Europe Facility (CEF) pentru construirea, până în 2020, a 252 de stații de încărcare rapidă și ultra-rapidă pentru autovehicule electrice în Europa Centrală și de Est, inclusiv în România, se arată într-un comunicat de presă al companiei de electricitate, transmis joi AGERPRES.
(Corespondență) Secretarul de Stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat s-a întâlnit la Ramallah cu șeful Poliției palestiniene
Trimisul special al AGERPRES, Dana Purgaru, transmite: Secretarul de Stat în Ministerul Afacerilor Interne din România, doctor Raed Arafat, împreună cu șeful Oficiului de Reprezentare al României în Palestina, Cătălin-Mihai Țîrlea, s-au întâlnit joi, la Ramallah, cu șeful Poliției palestiniene, Hazem Attallah.
Consumul de miere convențională este de 600-700 grame/an pe locuitor; 5% din producția națională este bio (ROMAPIS)
Consumul de miere convențională în România se situează, în prezent, la 600-700 de grame/an pe cap de locuitor, de două-trei ori mai puțin decât în țările dezvoltate, iar din totalul producției naționale 5% aparține apicultorilor certificați ecologic sau în curs de conversie, arată datele federației de profil ROMAPIS, transmise, joi, AGERPRES.
