Cifra de afaceri din materialul biologic importat ajunge la un miliard de euro, iar dacă adăugăm și inputurile putem vorbi despre un procentaj de 60% din valoarea totală a producției agricole românești, a declarat, marți, vicepreședintele Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS), Valeriu Tabără.
ONU consideră ‘inumană’ cooperarea dintre UE și Libia pentru stăvilirea fluxului de migranți
Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Zeid Ra’ad Al Hussein, a denunțat marți vehement deteriorarea condițiilor de detenție a a migranților în Libia, estimând drept ‘inumană’ cooperarea dintre Uniunea Europeană (UE) și această țară în vederea stăvilirii fluxului de migranți, informează AFP.
Colceag: România nu a ținut seama de capitalul de inventivitate pe care îl are; este foarte important să înțelegem că se poate
România deține o expertiză segmentată, nu a reușit niciodată să lucreze coordonat și nu a ținut seama de capitalul de inventivitate pe care îl are, a afirmat, marți, într-o dezbatere de specialitate, profesor doctor Florin Colceag, expert internațional în educația copiilor și în educația de excelență.
România a avut cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul trei din 2017
România a înregistrat în trimestrul al treilea al acestui an cel mai semnificativ avans al Produsului Intern Brut (PIB) dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, de 8,6% comparativ cu perioada similară din 2016, conform datelor preliminare publicate marți de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Peste 60 de morți în urma unor raiduri aeriene asupra unei piețe în Siria
Raidurile aeriene asupra unei piețe dintr-o localitate rebelă situată în ‘zona de dezescaladare’ în nordul Siriei s-au soldat cu 61 de morți, în principal civili, conform unui nou bilanț al Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), publicat marți, la o zi după atacuri, relatează France Presse.
