Fostul vicepreședinte al SUA, Joe Biden, l-a criticat puternic miercuri pe președintele american Donald Trump, apreciind că o Rusie mai sigură și mai hotărâtă ar interfera din nou în alegerile americane, potrivit AFP.
Parchetul federal din Manhattan a anunțat miercuri inculparea pentru terorism a lui Sayfullo Saipov, un uzbec de 29 de ani, suspect de comiterea atacului soldat cu opt morți și 12 răniți la New York, acesta declarând anchetatorilor că este “mulțumit de ceea ce a făcut”, relatează France Presse.
Doi bărbați au fost uciși și o femeie rănită miercuri cu focuri de armă într-un supermarket Walmart în statul Colorado (vestul Statelor Unite), a anunțat poliția locală, citată de AFP.
Avariile din ce în ce mai dese din rețeaua de transport și distribuție a energiei electrice nu ar trebui să ne surprindă, fiindcă acestea au o vechime de 30-40 de ani, iar cauza acestor disfuncționalități este lipsa investițiilor, potrivit deputatului independent Remus Borza.
O contrapropagandă mai hotărâtă poate conduce la prăbușirea regimului de la Phenian, a declarat miercuri un disident nord-coreean în fața Congresului american, avertizând totuși asupra consecințelor utilizării forței, relatează AFP.
Toate reprezentanțele Registrului Auto Român (RAR) vor lucra cu publicul în zilele de sâmbătă, până la sfârșitul anului 2017, ca urmare a gradului ridicat de solicitări din partea clienților, a anunțat, miercuri, RAR.
Mai mulți oameni au intrat în panică și au fugit de la locul unui accident rutier produs miercuri seară în zona centrală Covent Garden din Londra, după ce un taxi a intrat pe trotuar și a rănit doi pietoni, potrivit poliției capitalei britanice, informează dpa.
Cel puțin 15 persoane au fost ucise și 27 rănite în explozia unui camion-cisternă transportând combustibili miercuri în orașul Charikar, la nord-vest de capitala afgană Kabul, distrugând de asemenea un autobuz în apropiere, informează Reuters și dpa, citând locuitori și oficiali locali.
Autoritățile ucrainene au anunțat sporirea măsurilor se securitate la punctele de frontieră, ca urmare a ‘agravării riscurilor și amenințărilor teroriste’, relatează miercuri agenția Xinhua, citând un comunicat emis de Serviciul Frontierei de Stat al Ucrainei.