Președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin, și-au dat vineri mâna și au schimbat câteva vorbe la summitul Forumului de Cooperare Economică în Asia-Pacific (APEC), desfășurat la Danang, în Vietnam, relatează agențiile EFE și Reuters.
Parlamentul European cere o supraveghere mai strictă a respectării statului de drept în Malta
Membrii Parlamentului European au cerut vineri o supraveghere mai strictă a situației drepturilor omului și a statului de drept în Malta de către Uniunea Europeană, sporind astfel presiunile asupra autorităților malteze în urma asasinatului căruia i-a căzut recent victimă jurnalista anticorupție Daphne Caruana Galizia, transmite Reuters.
După a șasea rundă de negociere a Brexitului, UE cere Londrei să dea în 2 săptămâni răspunsuri care să aducă progrese
Negociatorul-șef european pentru Brexit, Michel Barnier, i-a cerut vineri Marii Britanii să dea în cel mult două săptămâni un răspuns privind plata așa-numitei facturi a ieșirii acestei țări din UE, de această condiție și de progrese tot în următoarele două săptămâni la celelalte două capitole esențiale pentru Bruxelles – drepturile cetățenilor comunitari și frontiera nord-irlandeză – depinzând un eventual accept al UE de a negocia cu Londra relația post-Brexit, relatează agențiile internaționale de presă.
Brexit-ul ar fi o pierdere politică și economică pentru UE, estimează secretarul de stat ungar Szabolcs Takacs
Brexit-ul ar reprezenta o pierdere economică și politică pentru Uniunea Europeană și în prezent sarcina principală este de a minimiza orice daune cauzate de această evoluție, a estimat vineri secretarul de stat ungar pentru afaceri europene Szabolcs Takacs, într-o conferință privind viitorul UE, organizată la Budapesta, transmite MTI.
