Saad Hariri, care sâmbătă și-a anunțat demisia din funcția de premier al Libanului, se află sub arest la domiciliu în Arabia Saudită, a relatat marți, citând surse anonime, cotidianul libanez Al-Akhbar, apropiat de mișcarea șiită Hezbollah, transmite Reuters.
Stroe: Din 438 de posturi rămânem cu 300 rapid în organigramă la minister; se taie frunză la câini în multe birouri
Ministerul Transporturilor va fi supus unei restructurări a structurii centrale, iar din 438 de posturi vor rămâne în organigramă 300, pentru că “se taie frunză la câini” în foarte multe birouri ale instituției, a declarat, marți, ministrul de resort, Felix Stroe, la audierile din Comisia pentru transporturi din Camera Deputaților.
Marea Britanie extinde la nivel național un proiect pilot de analiză a legăturii dintre problemele mintale și terorism
Un proiect care analizează legăturile dintre problemele mintale și terorism în trei orașe din Marea Britanie a fost extins la nivel național, după ce s-a descoperit că un număr semnificativ de persoane din cadrul programelor de combatere a radicalizării suferă de diferite forme de boli psihice, relatează Reuters.
Turcia: Yildirim consideră decizia SUA privind vizele ‘o evoluție pozitivă’, dar cere extrădarea lui Gulen
Prim-ministrul turc Binali Yildirim a declarat marți că decizia SUA de a relua parțial emiterea de vize în Turcia constituie un pas pozitiv, el cerând însă din nou Washingtonului extrădarea clericului Fethullah Gulen, acuzat că s-ar afla în spatele tentativei de puci din iulie 2016, transmite Reuters.
