Criza financiara inca isi face simtita prezenta in tara. Angajatorii se arata destul de retinuti cand vine vorba de a acorda prime speciale angajatilor cu ocazia sarbatorilor pascale. Doar o companie din zece va da stimulente financiare, in timp ce 20% dintre angajatori se multumesc sa acorde doar zile libere.
Romanii stau prost financiar in acest an de Paste. Foarte putini sunt cei care primec prime din partea companiilor sau firmelor pentru care lucreaza.
Conform statisticilor, doar 13% dintre cei care lucreaza primesc bani, in timp ce 9% au parte de tichete cadou. In privinta banilor, acestia sunt acordati ca prima mai ales angajatilor din marile companii.
Cei aproape 4.000 de muncitori de la Ford Craiova vor primi, fiecare, prime pascale in valoare de 981 de lei, in timp ce lucratorii Romgaz vor primi cate 700 de lei. Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime Constanta le da angajatilor drept cadou de Paste cate 600 de lei. In ciuda datoriilor uriase pe care le are la buget, de peste 800 de milioane de lei, Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare va acorda prime de 1.000 lei fiecarui angajat. Muncitorii de la Dacia au si ei asigurate prime de Paste. Acest drept este trecut chiar in contractul colectiv de munca. Desi nu este cunoscuta valoarea bonusului din acest an, se stie ca anul trecut primele au fost consistente, angajatii primind cate 873 lei brut.
Minerii nu sunt uitati nici ei. Celor care lucreaza la minele din Lonea, Livezeni, Vulcan si Lupeni li se vor acorda tichete cadou in valoare de 400 de lei.
Mai modesta, Administratia Canalelor Navigabile va acorda prime de cate 250 de lei pentru fiecare angajat. In timp ce ArcelorMittal va da, celor 7.500 de angajati, bonusuri de cate 200 de lei.
16% dintre angajatii din tara au primit, in loc de bani, zile libere. Este vorba de zilele 2 si 3 mai, ceea ce le permite sa aiba o vacanta de aproape o saptamana.
Sursa: realitatea.net

