O majoritate record dintre britanici dezaprobă prestația premierului Theresa May în negocierea Brexitului și sunt tot mai sceptici că situația din Marea Britanie se va îmbunătăți după retragerea țării din Uniunea Europeană, relevă un sondaj de opinie citat marți de Reuters. Totuși, moralul britanicilor este ridicat și chiar s-a îmbunătățit după referendumul din iunie anul trecut cu privire la Brexit, conform unei alte anchete a Oficiului național pentru statistică, citată de AFP.
Sursa: AgerPress: Cetățenii britanici dezaprobă prestația premierului Theresa May în negocierea Brexitului, dar au moralul ridicat (sondaje)

