Jean-Yves Le Drian, ministrul francez al Apararii, a anuntat ca reuniunea ministrilor Apararii si Afacerilor Externe din cinci tari europene, prevazuta joi la Paris, se poate finaliza printr-un „un text de angajare”, care sa exprime vointa comuna de avansare a unui sistem de aparare unic la nivel european.
Ministrul francez a specificat ca reuniunea ministrilor celor cinci tari (Franta, Germania, Polonia, Italia si Spania) urmareste propunerea unui act declarativ si organizational pentru viitor, cu privire la relatiile comunitare in domeniul apararii. Marea Britanie nu a trimis nici nu reprezentant la aceasta dezbatere.
(Sursa: MEDIAFAX)

