Curtea de Apel Oradea a decis astazi condamnarea lui Omar Hayssam la doi ani de inchisoare cu executare pentru trecerea frauduloasa a frontierei. Fratii acestuia, Mukhles si Mahmoud, dar si omul de afaceri Mustafa Tartoussi, acuzati ca i-ar fi facilitat fuga din tara, au fost achitati, pe motiv ca fapta lor nu exista. Sentinta nu este definitiva, putand fi atacată cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Pedeapsa a fost contopita cu cea de 20 de ani, primita anterior pentru terorism, Hayssam urmand sa execute pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani de inchisoare.
La sfarsitul lunii noiembrie 2007, procurorii DIICOT i-au trimis în judecata pe Mustafa Tartoussi, Mukhles si Mahmoud Omar, pentru inlesnire iesirii din tara a unei persoane despre care se cunostea ca este cercetata pentru fapte de terorism, Omar Hayssam, respectiv pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Hayssam a fost condamnat, in lipsa, la 20 de ani de inchisoare pentru implicarea sa in rapirea a trei reporteri romani la Bagdad, iar in 2008, Inalta Curte de Casatie si Justitie a mentinut decizia. Acesta este urmarit general national si international in baza unui mandat de arestare preventiva emis in lipsa de catre Curtea de Apel Bucuresti.
(Sursa: MEDIAFAX)

