Ministerul Sanatatii a emis un comunicat, prin care a anuntat ca pregateste, pentru sezonul 2012-2013, vaccinarea antigripala gratuita pentru un milion de persoane cu risc ridicat de imbolnavire, in cadrul campaniei nationale de imunizare. Oficialii au mentionat ca pentru aceasta actiune este alocat un buget de 11 milioane de lei.
Potrivit MEDIAFAX, specialistii de sanatate publica din cadrul Ministerului Sanatatii au anuntat ca sunt „in curs de finalizare a procedurilor de achizitie a vaccinului gripal necesar imunizarilor. Ministerul Sanatatii a alocat pentru campania de imunizare din sezonul 2012-2013 un buget de 11 milioane de lei. Conform estimarilor noastre, vom putea incepe campania la sfarsitul acestei luni”.
Conform recomandarilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) si Centrului European de Prevenire si Control al Bolilorn, in cadrul campaniei de vaccinare gratuita a Ministerului Sanatatii vor fi imunizate cu prioritate persoanele cu varsta peste 65 de ani, cu boli cronice, in special boli respiratorii si cardiovasculare, boli metabolice, copii si batrani institutionalizati, personal medical.
Ca in fiecare an, campania Ministerului Sanatatii se va derula prin cabinetele medicilor de familie si in unitati sanitare cu paturi.

