Nici o zi fara Diaconescu. Noi negocieri in cazul Oltchim

Astazi, Dan Diaconescu se va intalni cu reprezentantii OPSPI pentru a continua negocierile in afacerea Oltchim. Seful OPSPI, Remus Vulpescu, a declarat, pentru AGERPRES, ca autoritatile sunt gata sa semneze chiar vineri contactul pentru vanzarea capitalului majoritar al societatii Oltchim catre castigatorul licitatiei. Momentan nu s-a decis parafarea contractului, fiind in continuare divergente privind plata salariilor angajatilor, preluarea Arpechim, situatia datoriilor Oltchim.

In fata sediului Ministerului Economiei, Dan Diaconescu a declarat ca dispune de banii necesari parafarii contractului pentru Oltchim si ii va pune la dispozitia Guvernului oricand.

„Noi vrem aceleasi conditii ca si investitorii indieni de la Sidex si investitorii de la BCR. Sper ca lucrurile sunt clare, desi ceilalti parteneri au incalcat toate clauzele de confidentialitate furnizand presei documente bancare, nu cred ca mai are nimeni indoiala in privinta banilor. Ei au fost si inainte de licitatie, sunt inca si vor fi permanent la dispozitia Guvernului. Mai ramane ca si Ponta sa vrea acesti bani”, a adaugat patronul OTV.

(Sursa: AGERPRES)

Uncategorized