Retailerul Selgros vrea sa faca si productie, nu doar comert. Acesta a decis sa monteze un parc solar pe acoperisul unuia dintre cele 19 magazine din portofoliu.
Selgros Cash&Carry se afla in top zece al celor mai mari jucatori pe piata locala, cu un rulaj de 780 de milioane de euro inregistrat anul trecut.
Retailerul vrea sa prinda valul energiei solare, considerata al doilea boom al regenerabilelor dupa eoliene. In plus, acesta tine cont si de schema de sprijin foarte generoasa pentru parcurile fotovoltaice.
Primul magazin care va beneficia de parc solar este cel din Pantelimon, dar oficialii sustin ca vor urma si altele. Capacitatea proiectului va fi de circa 1 MW, iar termenul de punere in functiune a fost stabilit pentru jumatatea lunii noiembrie, conform Transelectrica.
Desi reprezentantii Selgros nu au dorit sa precizeze nivelul investitiei, se estimeaza ca pentru fiecare megawatt intr-un parc solar sunt necesare circa doua milioane de euro. Insa costul echipamentelor este in continua scadere.
Sursa: ZF.ro



