Platile prin POSDRU, amanate pana dupa auditul din noiembrie

Directorul pentru Ocuparea Fortei de Munca, Afaceri Sociale si Incluziune Sociala din cadrul Comisiei Europene, Peter Jorgensen, a declarat marti, la Sinaia, ca platile prin programulPOSDRU pot fi reluate dupa auditul din noiembrie daca Romania trimite o cerere de plata. Oficialul european a afirmat ca, pana in acest moment, o astfel de solicitare nu a fost primita:

„In luna noiembrie va avea loc un audit si speram ca rezultatele acestuia sa fie pozitive si astfel aceste rezultate sa ne permita reluarea platilor. Insa, ca platile sa fie reluate, este necesara transmiterea unei cereri de plata din partea Romaniei pe care inca nu am primit-o”, a afirmat oficialul european.

In opinia lui Jorgensen, cererile de plata ale Romaniei trebuie sa contina si corectii financiare, adaugand insa ca acestea nu inseamna neaparat ca statul roman va pierde din fondurile POSDRU: „Aceste corectii financiare nu inseamna ca Romania va pierde bani. Aceste fonduri vor ramane intacte”.

Oficialul european a tinut sa mentioneze ca se poate reveni la situatia normala doar in cazul in care o cerere de plata va fi transmisa de partea romana la Bruxelles pana la finele acestui an: „Comisia nu este interesata in tratarea proiectelor individuale sau unul cate unul, nu lucram la nivel de proiect… In cazul in care vom primi o cerere de plata pana la sfarsitul anului acest lucru va insemna ca Romania va reveni la situatia normala” (AGERPES).

Uncategorized