Pretul aurului, in scadere

demonocracy-gold-50_grams-100_grams-250_grams-500_grams-1_kgAurul nu mai este ce a fost! Pretul lui este in scadere, iar fenomenul are loc dupa ce timp de 11 ani pretiosul metal a  inregistrat in permanenta cresteri ale valorii, care au depasit 500 de procente.

Aurul a fost unul dintre metalele pretioase care a inregistrat  o permanenta crestere pe o perioada foarte lunga de timp, ceea ce i-a facut pe investitori sa fie atrasi de achizitionarea lui.

In sembrie 2001, cotatia aurului la bursa era de aproximativ 275 dolari/uncie, iar 11 ani mai tarziu, in septembrie 2012, o uncie valora peste 1.770 dolari. In procente aceasta ultima valoare reprezenta o  crestere de 544%. Cresterea constanta a valorii metalului a facut ca investitorii pe termen lung, adica aceia de peste un an, sa aiba de castigat.

Din toamna anului trecut, pretul aurului a fost insa intr-o permanenta scadere. La inceputul anului o uncie de aur valora 1.672,2 dolari, iar la mijlocul lunii iunie 2013 pretul a ajuns la nivelul de 1.294 dolari/uncie, ceea ce reprezinta o scadere cu 22,6 procente numai in acest an.

Valoarea la care a ajuns acest metal pretios reprezinta minimul din septembrie 2010 si pana in prezent.

Analistii economici au explicat aceasta scadere brusca prin faptul ca in ultimul timp, aurul s-a comportat exclusiv ca o marfa.

banner-v3

 

O alta cauza a scaderii pretului aurului il reprezinta rezultatele destul de slabe, sub estimari, in legatura cu economia Chinei. De asemenea, scaderea valorii aurului se datoreaza si faptului ca presedintele Fed, Ben Bernanke, a anuntat ca este luata in calcul posibilitatea reducerii stimulentelor monetare la sfarsitul acestui an si eliminarea lor anul care vine. Aceasta declaratie a fost  „lovitura de gratie” pentru metalul pretios, deoarece investitorii nu mai au nevoie sa cumpere aur pentru a-si proteja capitalul, probabilitatea unei inflatii crescute in anii urmatori fiind intr-o scadere semnificativa.

Sursa: dailybusiness.ro