Programul guvernamental „Prima casa”, aparut in urma cu patru ani pentru a stimula tinerii sa isi cumpere o locuinta proprie, a acordat, pana acum finantari record de peste trei miliarde de euro. Zilnic sunt depuse nu mai putin de o suta de dosare pentru a beneficia de ajutorul guvernamental.
Reprezentantii Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) au facut publice primele date pe acet an. Astfel, in cei patru ani de cand exista, programul a acordat credite de 3,18 miliarde de euro, pentru 87.000 de beneficiari.
Cele mai multe apartamente achizitionate prin acest program (51%) au doua camere, tinerii fiind atrasi si de acelea cu trei camere.
70% dintre beneficiari au varste cuprinse intre 25 si 35 de ani. Dar, in ultimul an, se remarca a ponderii celor care apeleaza la „Prima casa” si care au sub 25.
In acest an sunt disponibile fonduri in valoare de 572 milioane de euro. Pana in prezent au fost depuse, de la inceputul anului, 6.000 de dosare, cu o valoare totala a finantarii de 210 milioane de euro.
Directorul coordonator al Fondului, Irina Constantinescu, a recunoscut ca programul urmeaza sa sufere unele modificari, intentionandu-se sa se introduca prevederea cumpararii de locuinte noi.
Anul trecut au fost depuse 27.000 de dosare, in valoare de 1,01 miliarde de euro. In primul an al programului, adica in 2009, valoarea totala a garantiilor a fost de 771,4 milioane de euro, pentru 18.554 de dosare, in timp ce in 2010 s-au acordat garantii in valoare de 658,9 milioane de euro pentru 16.414 de dosare.
Programul „Prima casa” este un program guvernamental prin care statul garanteaza bancilor ca va plati el in cazul in care cel care a contractat imprumutul imobiliar nu va putea rambursa banii. O astfel de masura face ca bancile sa aiba un risc minim fata de pierderi si poate oferi dobanzi preferentiale.
Sursa: incont.ro


