A aparut tableta care foloseste doua sisteme de operare! Ativ Q, de la Samsung, opereaza, pe rand, cu Windows 8 si cu Android.
Sud-coreenii de la Samsung au lansat recent tableta care utilizezaza doua sisteme de operare. Creatia se numeste Ativ Q si poate opera atat cu Windows 8 al celor de la Microsoft, cat si cu Android 4.2.2 “Jelly Bean”, de la Google.
Tableta are un ecran de 33,8 cm, cantareste 1,29 kilograme si are o capacitate de stocare interna de 128 GB. Memoria poate fi marita prin intermediul slotului pentru card microSD. De asemenea, tableta este dotata cu un stylus si o tastatura care poate fi folosita pentru tastat sau se poate folosi asemenea unui stand. In plus, utilizeaza un chip Haswell de la Intel iar bateria poate tine pana la noua ore.
Ativ Q de la Samsung este descrisa ca avand cea mai mare rezolutie din lume pe segmentul tabletelor de 33,78 cm, datorita fatului ca este dotata cu ecran QHD+. Mai mult, reprezentantii Samsung dau asigurari ca ecranul tabletei este realizat de asa natura incat sa asigure o buna vizibilitate inclusiv la lumina zilei si in perioadele extrem de insorite.
O alta companie, Asus, a facut publica, cu putin timp inaintea sud-coreenilor, o tableta-laptop, care opereaza atat prin sistemul Microsoft, cat si prin Android, asemanator creatiei Samsung.
De altfel, specialistii in domeniu se asteapta ca in perioada urmatoare tot mai multe companii sa adopte folosirea a mai multe sisteme de operare de catre produsele lor, pentru ca in acest fel userii pot folosi simultan cat mai multe dintre beneficiile diverselor sisteme de operare.
Creatia celor de la Samsung este vazuta ca o lovitura la adresa Apple si a sistemului de operare iOS. Recent sud-coreenii au lansat si Ativ Tab 3, considerata cea mai subtire tableta pe care se poate rula versiunea completa Windows 8.
Sursa: incont.ro, gandul.info


