Potrivit unui comunicat transmis de conducerea Senatului, parlamentarul PNL Mircea Diaconu si-a inaintat demisia la cabinetul presedintelui Senatului Romaniei. In urma acestei decizii, postul ocupat de fostul ministu al Culturii, obtinut in 2008 in circumscriptia electorala numarul 3 din judetul Arges, colegiul uninominal numarul 1, a ramas vacant.
Conducerea Senatului a hotarat convocarea unei sedinte de plen pentru a se constata oficial decizia Curtii Constitutionale privind incetarea mandatului de senator a senatorului PNL si pentru a declara vacant postul. Totusi, din lipsa de cvorum, nu s-a putut valida decizia, fiind prezenti la sedinta doar 25 de senatori.
Anterior, Curtea Constitutionala admisese sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii privind punerea in executare de catre Senat a hotatarii judecatoresti referitoare la incompatibilitatea parlamentarului USL Mircea Diaconu. Prin aceasta decizie, Diaconul si-a pierdut mandatul de senator, obtinut la scrutinul parlamentar din 2008, intr-un colegiu din judetul Arges.
Pe 31 octombrie, Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constitutionala in legatura cu situatia conflictului juridic de natura constitutionala, generat de votul negativ al Senatului privind incompatibilitatea parlamentarului Mircea Diaconu. In sesizare, magistratii CSM au transmis decizia Senatului de a executa hotararea instantei ce confirma, irevocabil, starea de incompatibilitate a fostului ministru al Culturii, la solicitarea conducerii Agentiei Nationale de Integritate.
(Sursa: AGERPRES)

