Senatul a respins legea privind autonomia Tinutului Secuiesc

Dupa ce in sedinta din data de 12 octombrie 2005, Camera Deputatilor respingea propunerea de lege privind statutul de autonomie a Tinutul Secuiesc, astazi, si Senatul a dat un vot negativ initiativei. Propunerea a fost respinsa cu 54 de voturi impotriva, cinci voturi pentru si doua abtineri.

Initiata de deputatul Becsek Garda Dezso si de senatorul Sogor Csaba din partea UDMR, proiectul viza acordarea autonomiei judetelor Covasna si Harghita, precum si a unei parti din judetul Mures, acestea constituindu-se intr-o regiune autonoma cu personalitate juridica in cadrul statului roman.

Comisiile de specialitate din Senat acordasera un vot de blam proiectului, deoarece acesta „incalca in mod flagrant principiile si normele de natura constitutionala, potrivit carora Romania este un stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil, iar potrivit art. 2 suveranitatea nationala apartine poporului roman pe care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum”.

Reprezentantii Senatului au mai precizat pentru AGERPRESS ca „sub pretextul principiului autonomiei locale consacrat de Constitutie”, initiatorii propunerii de lege au dorit „existenta unui teritoriu rupt de statul national, unitar si indivizibil prin crearea de institutii si societati comerciale proprii, camere de comert proprii, politie proprie, protectie sociala si asigurari sociale proprii, ca si o structura administrativa interna proprie”, fiind in totala contradictie cu legea fundamentala a statului roman. De asemenea, cei doi parlamentari UDMR cereau si folosirea libera a simbolurilor natiunii maghiare in acesta „enclava”, ca elemente distinctive ale autonomiei fata de Romania, si oficializarea limbii maghiare, alaturi de cea romana in treburile interne ale statului.

(Sursa: AGERPRES)

Uncategorized