Victor Ponta: PSD va milita pentru revenirea la „liste”

pontaAflat in vizita la Targu Jiu, premierul Victor Ponta (foto) a declarat ca PSD va milita pentru reformarea sistemului electoral, prin „intoarcerea la lista”. Primul ministru a transmis ca, in urma acestei reforme, va rezulta un Legislativ cu 300 de membri in Camera Deputatilor si cu un Senat in care vor intra doi reprezentanti pe judet.

Ponta s-a aratat nemultumit de actualul numar de parlamentari, declarand ca, in Gorj, sunt 11 reprezenanti, in loc de opt, cati au fost in legislatura trecuta, iar unele colegii au trimis cate doi parlamentari la Bucuresti.

Premierul a precizat ca de anul viitor va incepe si regionalizarea Romaniei, lucru care va fi realizat odata cu modificarea Constitutiei. Ponta a tinut sa linisteasca atat autoritatile locale, cat si populatia, declarand ca, in urma regionalizarii, nu se vor constitui capitale zonale, ci doar centre de decizie, astfel ca nu vor fi concentrate toate parghiile puterii in noii vectori politici.

(Sursa: MEDIAFAX)

Uncategorized