Patronatele din domeniul transporturilor au înregistrat o cerere de miting la Primăria Municipiului București pentru data de 15 septembrie pe motivul creșterii poliței RCA, iar proteste ar putea avea loc în toată țara, se arată într-un comunicat de presă al Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) remis, miercuri, AGERPRES.
Turcia: Două decrete privind mii de concedieri din forțele de securitate și numirea șefului armatei de către președinte
Autoritățile turce au dat publicității două decrete privind starea de urgență în țară, în virtutea cărora au fost concediați peste 2.000 de ofițeri de poliție și sute de reprezentanți ai armatei și ai autorității pentru tehnologia de comunicații BTK, în urma loviturii de stat eșuate de la mijlocul lunii iulie, relatează Reuters.
Durata de remediere a deranjamentelor la internet mobil a scăzut la 14 ore, anul trecut
Durata de remediere a deranjamentelor la internet mobil a scăzut cu 7 ore anul trecut, însă timpul de remediere a deranjamentelor la internet fix a fost mai mare cu 14 ore, se arată în Raportul privind calitatea serviciului de acces la internet pentru anul 2015 al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) remis, marți, AGERPRES.
Da o identitate afacerii tale: Fii Firma de Incredere!
Specialistii in comunicare atentioneaza ca peste 90% dintre consumatori isi aleg viitorii parteneri de business sau prestatorii de servicii in functie de recomandarile altor consumatori, care le fac publice in mediul online. Adica, la o simpla cautare pe internet, potentialii tai clienti pot afla ce reputatie ai si vor alege sau […]
Firma ta e de incredere? Verifica gratuit!
Intr-o piata extrem de concurentiala, imaginatia jucatorilor va fi mereu puternic pusa la incercare de catre clienti si colaboratori. Cum castigi un renume, cum te diferentiezi de concurenta si cum ii fidelizezi pe clientii tai? In ce fel ii determini sa te recomande cercului lor de cunostinte? Raspunsul la toate aceste […]
Topul firmelor in care romanii au incredere
Din ce in ce mai des, consumatorii isi aleg viitorii parteneri de afaceri si prestatori de servicii in functie de punctele de vedere expuse pe internet la adresa lor de catre alti consumatori. Acest lucru inseamna ca luam in considerare parerile unor straini publicate in mediul online in egala masura cu […]



