Borut Pahor a câștigat duminică un nou mandat de cinci ani ca președinte al Sloveniei, informează DPA.
Cutremur în Irak
Un cutremur a fost resimțit duminică seara pe o mare parte din teritoriul Irakului, inclusiv la Bagdad, transmit agențiile internaționale de presă. Serviciul de monitorizare geologică din Statele Unite (USGS) a anunțat inițial că magnitudinea seismului a fost de 7,2, iar ulterior și-a revizuit estimarea la 7.3, informează Reuters. Un oficial din serviciul meteorologic irakian a afirmat că valoarea reală a fost doar 6,5.
Angela Merkel cere ‘bunăvoință’ pentru a reuși formarea unei coaliții guvernamentale
Cancelarul german Angela Merkel a cerut duminică ‘bunăvoință’ și deschidere către compromis pentru a se putea avansa în discuțiile dintre blocul ei conservator, liberali și Verzi, singura opțiune pe care o are pentru a obține al patrulea mandat de cancelar în urma rezultatului alegerilor din 24 septembrie, relatează agențiile EFE și Reuters.
Lansare a unei capsule de aprovizionare Cygnus spre ISS
Compania Orbital ATK a anunțat lansarea cu succes a unei capsule Cygnus, duminică, într-o misiune de aprovizionare a Stației Spațiale Internaționale (ISS), după ce a fost nevoită să amâne cu o zi această misiune din cauza prezenței neașteptate a unui avion în spațiul aerian asociat bazei de lansare, conform DPA.
David Davis: Londra va accepta secvența negocierilor Brexitului cerută de UE, dar ‘factura’ va fi discutată mai târziu
Guvernul de la Londra nu va avansa o sumă pe care o va plăti în contul așa-numitei ‘facturi’ privind Brexitul, dar va accepta în schimb secvența negocierilor privind retragerea Marii Britanii din blocul comunitar cerută de Uniunea Europeană, adică stabilirea mai întâi a condițiilor Brexitului și apoi negocierea unui acord comercial, a declarat duminică la postul Sky News negociatorul-șef britanic pentru Brexit, David Davis, citat de agenția Reuters.
Spania: Premierul Rajoy afirmă că a pus Catalonia sub tutelă pentru a pune capăt ‘delirului’ separatiștilor
Premierul conservator spaniol, Mariano Rajoy, a declarat duminică la Barcelona că a demis guvernul separatist al Cataloniei și a convocat alegeri anticipate în această regiune autonomă – dar deocamdată pusă sub tutelă de Madrid – pentru a pune capăt ‘delirului’ separatiștilor după ce ‘toate căile au fost epuizate’, relatează agențiile AFP și EFE.
