Efectul placebo este cunoscut pentru rolul sau in medicina, mai precis in cazul tratamentului medicamentos. Se stie ca oamenii incep sa se simta mai bine dupa ce au luat o pastila inofensiva, fara nici un fel substanta activa. Acelasi efect a fost descoperit recent de cercetatori si in cazul invatarii, precum si in cazul testelor sau examenelor.
O cercetare facuta recent a aratat ca oamenii care cred ca stiu raspunsurile corecte la intrebari la au sanse mai mari sa dea raspunsul corect.
Daca o pastila falsa le permite oamenilor sa acceseze resursele de care dispun pentru a putea tolera durerea, la fel si o falsa convingere despre propriile cunostinte ii pot stimula pe oameni sa isi activeze resursele intelectuale, au explicat Ulrich Weger si Stephen Loughman, cei doi psihologi care au realizat cercetarea.
La studiu au participat 40 de studenti carora li s-a spus ca vor participa la un test de cultura generala, urmand sa raspunda la 20 de intrebari. Fiecare intrebare avea mai multe raspunsuri, iar subiectii trebuiau sa aleaga raspunsul corect. Jumatate dintre participanti au dat pur si simplu raspunsurile. Cealalta jumatate a fost expusa la „efectul placebo”. Adica celor 20 de studenti li s-a spus ca, inainte de a completa chestionarul, raspunsurile corecte la intrebari vor fi expuse pe tabla, dar un timp foarte scurt, astfel incat ei nu vor putea procesa constient informatia, ci doar inconstient.
Astfel ca toti studentii care au crezut ca sunt expusi in mod subliminal la raspunsurile corecte au raspuns corect la mai multe intrebari decat ceilalti.
Psihologii au explicat aceste rezultate prin faptul ca falsa asigurare i-a facut pe studenti sa se relaxeze, sa fie mai siguri pe ei si sa dea mai multe raspunsuri corecte. Mai mult, ei sunt de parere ca anxietatea consuma energie cognitiva, iar aceaasta, o data eliberata, poate fi folosita pentru alte sarcini si procese.
Sursa: descopera.ro


