Un nou trend in Romania: edilii la puscarie, sotiile, la primarie

Alegerile parlamentareIn Romania este pe cale sa se nasca o noua moda politica. Edilii care sunt condamnati in instanta lasa fotolile de primar in familie. Sotiile acestora candideaza si devin primarite. Se poate spune ca in timp ce edilii sunt la puscarie, sotiile lor stau la primarie.

Potrivit gandul.info, in ultimii patru ani nu mai putin de 105 primari au fost trimisi in judecata de Directia Nationala Anticoruptie. In cazul a patru primari, anul trecut sotiile lor au candidat  pe posturile ramase vacante, dupa ce edilii s-au retras din functiile publice din cauza anchetelor penale care se aflau in desfasurare. Dintre cele patru sotii de fosti primari, trei au reusit chiar sa preia functiile detinute de sotii lor.

Una dintre ele este Aneta Gireada, sotia deputatului PNL Verginel Gireada. In prezent ea este edil al localitatii Mihai Eminescu din Botosani. Primaria a fost condusa timp de opt ani de actualul deputat liberal. Dar anul trecut Verginel Gireada a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu suspendare intr-un dosar de coruptie, motiv pentru care a renuntat la functia publica. Pentru postul de primar ramas vacant a candidat sotia, care a castigat alegerile cu 70% din voturile locuitorilor.

Un alt caz este al familiei lui Omer Radovancovici, fostul primar al comunei Pojejana din Caras-Severin. El a condus primaria din 2004. Anul acesta a fost condamnat definitiv, pentru contrabanda cu tigari, la cinci ani de inchisoare cu executare. Dupa ce Omer Radovancovici a fost inchis, sotia sa, Mira a candidat la primaria comunei din partea USL si a castigat postul de edil sef.

Fostul edil al comunei Socol din Caras-Severin, Valentin Ghita, a lasat postul sotiei sale, Olgita. Dupa ce primarul a fost condamnat la sase ani de inchisoare pentru fraudarea unor fonduri APIA, partenera sa a candidat si a castigat functia de edil al localitatii.

Sursa: gandul.info

banner-v3