Vom avea mai putin postasi! Una dintre ultimele companii de stat neprivatizate din Romania, Posta Romana, are probleme. Situatia financiara a companiei este proasta, postasii au fost in greva, iar conducerea institutiei a decis sa faca disponibilizari.
Posta Romana are in jur de 32.000 de angajati. Dupa multe negocieri intre conducerea companiei si Sindicatului Lucratorilor Postali din Romania (SLPR), s-a stabilit ca numarul celor care vor fi disponibilizati incepand cu 1 iulie sa fie de 3.650 de salariati,si nu 4.458, asa cum se anuntase initial. Cifra disponibilizatilor reprezinta 11,4% din personal.
Pentru stabilirea persoanelor care urmeaza sa fie concediate, conducerea companiei si SLPR urmeaza sa stabileasca, de comun acord, anumite criterii de evaluare. Directorul companiei, Ion Smeeianu, a anuntat ca angajatii care vor fi disponibilizati vor primi, in functie de vechimea avuta, intre 3 si 30 de salarii compensatorii.
In prezent actionarii Postei sunt Ministerul pentru Societatea Informationala, care detine 75% din actiuni si Fondul Proprietatea, caruia ii revin 25%.
Anul trecut veniturile Companiei Nationale s-au ridicat la 1,26 miliarde de lei, in timp ce pierderile au totalizat 52,06 milioane de lei. In ultimii patru ani, pierderile au atins cifra de 530 milioane de lei.
Pentru acest an, Posta Romana are prevazute in buget venituri totale de 1,26 miliarde de lei si profit zero.
Reteaua teritoriala a Postei se ridica la 5.600 de oficii, fiind cel mai mare operator de profil din tara.
Guvernul a anuntat inca de la inceputul anului intentia de a privatiza Compania Nationala Posta Romana, dar investitorii nu par interesati. Pe fondul problemelor acestei companii, firmele private de profil incep sa castige teren. Un astfel de exemplu este Total Post, care si-a triplat cifra de afaceri anul trecut. Firma a furnizat in 2012 servicii postale de peste 35 milioane de lei, cu 300% mai mult fata de 2011.
Sursa: Mediafax


