Premierul japonez Shinzo Abe a declarat sâmbătă că a convenit cu președintele chinez Xi Jinping ca țările lor să intensifice cooperarea în ce privește dosarul nord-coreean, transmite Reuters.
Orbital ATK a amânat cu cel puțin 24 de ore lansarea capsulei Cygnus spre ISS
Compania Orbital ATK a fost nevoită să amâne în ultimul moment, sâmbătă, lansarea capsulei sale Cygnus într-o misiune de reaprovizionare a Stației Spațiale Internaționale (ISS), din cauza prezenței neașteptate a unui avion în spațiul aerian asociat bazei de lansare, a anunțat firma americană prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter, informează AFP.
Siria: Statul Islamic a preluat controlul ‘aproape total’ asupra orașului strategic Boukamal (OSDO)
Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a preluat controlul ‘aproape total’ asupra orașului sirian Boukamal, în apropiere de frontiera cu Irak, respingând forțele regimului și pe aliații acestora la periferia acestei localități strategice din estul țării, a indicat sâmbătă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), transmite AFP.
Donald Tusk, la Varșovia pentru ceremoniile de Ziua Independenței Poloniei
Președintele Consiliului European și fost premier polonez, Donald Tusk, a sosit sâmbătă la Varșovia pentru a participa la celebrarea Zilei Independenței Poloniei, alături de președintele Andrzej Duda, într-un moment în care relațiile între Varșovia și Bruxelles traversează o perioadă de răceală, relatează AFP.
Fonduri europene de peste jumătate de miliard de euro, pentru proiecte de integrare profesională a șomerilor și a tinerilor NEETs
Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (AM POCU), din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), a lansat cinci ghiduri de finanțare în valoare totală de 551 milioane de euro, pentru proiecte care vizează reducerea șomajului și creșterea ocupării, în special în rândul tinerilor, potrivit unui comunicat al instituției.
Donald Trump: Vladimir Putin mi-a spus că “nu s-a amestecat” în alegerile americane
Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că omologul său rus Vladimir Putin i-a spus că “nu s-a amestecat” în alegerile prezidențiale americane, în cursul unui schimb de cuvinte între cei doi șefi de stat la Da Nang, în Vietnam, unde au participat la summitul APEC (Forumul de cooperare economică Asia-Pacific), relatează AFP.
