Stimularea creșterii nivelului de inovare al IMM-urilor trebuie să constituie o principală opțiune strategică a Guvernului României, arată, într-un studiu, Cezar Mereuță, cercetător asociat al Centrului de Modelare Macroeconomică al Academiei Române și Membru de onoare al Academie de Științe Tehnice din România.
Tillerson a vizitat închisoarea din Hanoi unde a fost ținut prizonier McCain
Secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson, a vizitat sâmbătă, la scurt timp după sosirea sa la Hanoi, vestigiile transformate în muzeu ale unei închisori unde au fost ținuți prizonieri militari americani capturați în timpul războiului din Vietnam, cel mai celebru dintre aceștia fiind senatorul republican John McCain, relatează AFP.
Irak: 400 de cadavre descoperite în gropi comune într-un fost bastion jihadist
Mai multe gropi comune, cu ‘nu mai puțin de 400 de cadavre’, au fost descoperite în apropiere de localitatea irakiană Hawija, un bastion jihadist recucerit din mâinile grupării Statul Islamic (SI) la începutul lui octombrie, a anunțat sâmbătă guvernatorul provinciei Kirkuk, situată la nord de Bagdad, transmite AFP.
Gaza: Zeci de mii de palestinieni au comemorat, pentru prima dată din 2007, moartea lui Yasser Arafat
Zeci de mii de palestinieni s-au reunit sâmbătă în Gaza pentru a comemora 13 ani de la moartea liderului lor istoric, Yasser Arafat, o adunare ce marchează ameliorarea relațiilor între facțiunile rivale palestiniene, care au semnat luna trecută un acord de reconciliere, după ani de conflict, relatează AFP.
