Google a pus gand rau Apple si Samsung

Apple vs GoogleCompania americana Google pare sa fi pus gand rau principalilor sai competitori de pe piata telefoanelor inteligente, Apple si Samsung. Va lansa un nou smartphone care va fi capabil sa anticipeze singur ce vrea sa faca utilizatorul sau.

Google pregateste un nou smartphone. El se va numi MotoX, iar reprezentantii Google il descriu ca fiind mai inteligent decat iPhone. Totodata telefonul va fi receptiv la mediul inconjurator pentru a putea anticipa ce vrea sa faca utilizatorul sau.

MotoX va fi produs in Statele Unite. El va fi dotat cu senzori precum giroscopul si accelerometrul, care vor fi in permanenta conectati, astfel incat smartphone-ul  va sti in orice moment unde se afla atat el cat si utilizatorul sau. Pornind de la aceste informatii, el va incerca sa anticipeze ce va face mai departe posesorul si ar putea sa deschida in avans anumite aplicatii. Daca, de exemplu, aparatul va anticipa ca utilizatorul urmeaza sa faca o fotografie, va deschide din proprie intiativa aplicatia pentru camera foto.

Dennis Woodisde, seful diviziei Motorola, citat de Financial Times, a anuntat ca Moto X va fi facut public anul acesta si ca telefonul va avea un pret care se va situa sub cel al iPhone 5. Mai mult, reprezentantul Google prevede ca MotoX va fi distribuit la scara larga, din cauza dotarilor sale si a experintelor unice pe care le va oferi userilor.

Creatia celor de la Google se doreste sa faca concurenta serioasa smartphone-urilor aflate in top in momentul de fata. Este vorba despre iPhone-ul de la Apple si S4 de la Samsung.

Pentru producerea smartphone-ului revolutionar, Google promite ca va angaja 2.000 de oameni, la fabrica sa din Texas. Procesoarele, ecranele si alte componente vor fi facute in Asia, ca si pana acum, dar 70% din procesul de asamblare va avea loc in SUA.

banner-v3

 

Sursa: incont.ro, ziare.com