Toyota este pe cale sa redevina cel mai mare producator auto mondial

Potrivit Ziarului Financiar, care citeaza informatii de pe Bloomberg, producatorul de automobile Toyota Motor va incheia acest an pe locul intai mondial, iar Volkswagen si General Motors pe locurile doi si trei. Totodata, industria de automobile va finaliza cu record de vanzari acest an, in ciuda crizei economice din Europa. Astfel, vanzarile la nivel mondial vor ajunge, pentru prima oara in istorie, cifra de 80 de milioane de autoturisme, piata americana si japoneza compensand declinul Europei.

Toyota a obtinut pozitia de lider, in dauna celor de la General Motors (liderul din 2011),  inca din primele noua luni ale acestui an, vanzarile constructorului japonez crescand cu 28%, la 7,4 milioane de automobile.  Acesta crestere a vanzarilor este datorata cererii ridicate de pe piata pentru sedanul Camry si automobilul hibrid Prius. Grupul american a pierdut pozitia de lider de piata in 2008, in favoarea Toyota. GM a redevenit anul trecut lider mondial in functie de vanzari dupa ce productia Toyota a fost grav afectata de dezastrele naturale din Japonia si Thailanda.

Uncategorized